joi, 31 decembrie 2009

FF INTERESANT!!

Așa suna subiectul unui e-mail pe care l-am primit acum câteva zile. Pentru că-i cunoșteam expeditorul, am luat decizia să-l deschid și să-i acord atenția cuvenită unui mesaj de maximă importanță. După o lungă și plictisitoare derulare de adrese, am găsit un fișier atașat. Fără mesaj, fără să mă facă să mă simt adrisantul de drept, doar un fișier: „Test de personalitate tibetan”. Recunosc, am încercat să arunc doar o privire, dar nu s-a putut. Respectivul fișier solicita vizionare completă și fără drept de tăgadă. Mi-am luat inima în dinți, am lăsat treburile și am purces la vizionare.

Pasul 1: Pune-ți o dorință!
Să-mi fie cu iertare, dar dorințele mele sunt puse bine și se împărtășesc greu necunoscuților, fie ei doar mesaje fără capăt. Consimt cu greu deci, dar aleg ceva ușor, rapid și de efect. O dorință care să se împlinească pe loc, să-mi facă seara mai bună și somnul mai lin.

Pasul 2, 3, 4, 5: Ordonează după preferință câteva animale, apoi culori, apoi oameni, alege o zi preferată a săptămânii și un număr.
Răzbat prin toate cerințele, aștepând cu nerăbdare să mi se îndeplinească dorința.
După multe click-uri, pagini derulate cu încetinitorul, mi se spune ce semnifică fiecare alegere pe care am făcut-o. Diverse explicații pentru fiecare animal, fiecare culoare. Apoi mult așteptatul răspuns: „Dorința ta se va îndeplini într-o zi de vineri (că deh, m-a pus Sfântul să aleg ziua de vineri, deși azi e abia luni), DACĂ trimiți acest mesaj la 5 persoane (că iarăși deh, am ales numărul 5. Dar dacă alegeam 1276?!)”. Am de ales între a-mi sâcâi prietenii trimițând acest mesaj sau a-mi pune pofta și dorința în cui.

Închid mesajul mofluz. „Unde sunt iluziile mele, care le-am pierdut?” zicea un cântec de demult.

Vine Revelionul 2010, apoi Boboteaza, Sânzienele și alte ocazii de a rosti dorințe de toate felurile. Ocazii de a încărca universul cu gânduri pentru a căror îndeplinire nu vrem să mișcăm un deget. Suflăm în păpădie și aruncăm o dorință. Alungăm o buburuză și zbrrrr altă dorință. Rostim în același timp cu altcineva un cuvânt, ne trosnim un deget, crăpăm un drac și ne punem o dorință. Așa e natura umană, doritoare. Nu putea Internetul să nu speculeze tocmai această latură, nu?

Vă doresc „La mulți ani” cu dorințe împlinite, fără efort și multe păpădii și buburuze pentru exprimare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine