joi, 29 aprilie 2010

Din dragoste

Mie îmi este foarte neclar ce se poate realiza din dragoste. Mă laud adesea că am iubit şi încă iubesc destui oameni, dar acest sentiment, gând bun sau ce-o fi nu a făcut practic nimic pentru cei implicaţi. Nu am reuşit să opresc boli, să previn accidente, să îndeplinesc dorinţe. Nu am adus o aură protectoare împotriva tuturor răutăţilor şi sincer vă spun, nu am mutat nici un munte. Ba chiar uneori, din prea mult entuziasm combinat cu emoţie şi palpitaţiile corespunzătoare, nu am reuşit să ofer ceea ce în mod normal aş face pentru o persoană obişnuită.

Deci unde este câştigul? Ce aduce bun iubirea asta de o dorim cu înverşunare toată viaţa? De câte ori aţi spus “pentru tine aş face orice” şi de câte ori chiar aţi făcut ceva? Încep să cred că omenirea supraevaluază sentimentele şi redefineşte senzaţiile pe care natura ni le-a oferit cu alt scop. Probabil nu ne-am priceput să desluşim scopul iniţial şi atunci ne-am hotărât să găsim o explicaţie unanim acceptată şi cu asta basta.

Dragostea este o minciună egoistă, o portiţă de salvare găsită artificial. Hrăneşte orgolii şi a declanşat războaie. Nu poate fi oprită pentru că e adânc săpată în oameni, conectată la toate organele vitale. Nu poţi scoate inima unui om din priză şi să te aştepţi să mai trăiască. Deci nu avem scăpare, trebuie să trăim cu ea până la capăt, să ne justificăm neputinţele altfel. Putem oricând da vina pe noroc, pe alţi oameni, pe condiţiile de viaţă, pe fizică şi biologie. Dar niciodată pe noi, cei care din iubire am face orice dacă universul ne-ar lăsa. Suntem programaţi să minţim încă din copilărie, să justificăm cu iubirea tot felul de fapte (“pentru că te iubesc atât de mult am cheltuit jumătate din salariu pe perechea asta de pantofi” sau “draga mea, pentru tine vreau o maşină scumpă, să te ştiu în siguranţa”) şi apoi să cerem negreşit să ni se întoarcă favorul (“dacă mă iubeşti măcar un pic mergi cu mine la meci” sau “dacă m-ai iubi ai sta cu mine acasă la televizor nu te-ai duce cu prietenii la bere”).

Suntem parşivi şi egoişti. Teoretic, aş face orice pentru cei dragi. Practic, nu am făcut vreodată ceva. Dar suntem de cele mai multe ori dependenţi de dragoste şi tot de la ea ne vin cele mai mari pedepse şi necazuri. Se răzbună universul pentru că ne-am crezut capabili să-i răsturnăm rosturile. Nu-i uşor să-mi accept neputinţa, dar e mai corect, mai ales pentru cei pe care-i iubesc. Şi cum din dragoste fac orice...

2 comentarii:

  1. Revin dupa 17 zile fara internet.
    Ceea ce eul considera ca este iubire autentica se dovedeste a fi doar un amestec dulce-amarui de orgoliu, capriciu, teama de singuratate, pofte...La dragostea adevarata au acces pe lumea asta doar cativa alesi, frumosi pe dinauntru si umili, care-si propun sa se dedice in exclusivitate efortului de implinire ca fiinte divine. In general, vorbim prea mult si facem prea putin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat adevar e in ce spui tu. Credem ca stim de toate, ca intelegem universul, dar de fapt la fel de bine inteleg si frunzele si pasarile si peretii de beton ai blocurilor.
    Bine-ai revenit.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine