Blogul cititorilor Renne 2012

Aflat la ediția a doua, concursul Blogul cititorilor Renne își dorește să-i aducă în fața publicului pe cei care vor fi citiți în anul ce tocmai stă să înceapă. Serialul despre bloguri pe care îl îngrijesc de mai bine de doi ani organizează această căutare la fiecare început de an.

Până pe 15 ianuarie 2012 puteți nominaliza prin comentarii la acest articol blogurile personale sau cele preferate. Le vom oferi o scurtă prezentare, iar publicul va putea să le voteze.


Câștigătorii vor fi invitați la interviu! Cititorii lor merită să-i cunoască mai bine, iar cei care nu i-au descoperit încă vor avea șansa de acum înainte.

De câțiva ani de când scriu pe acest blog am cunoscut (ei bine da, pot să spun așa) oameni frumoși. Pe unii i-am cunoscut și dincolo de ecran. Blogurile au devenit un mijloc de comunicare, dincolo de o refulare personală, și constat că toți mai mulți bloggeri își fac temele cu seriozitate și profesionalism. Sper să am ocazia să cunosc prin intermediul concursului bloguri frumoase și căutate. Vă aștept nominalizările!

Despre roți

V-am mai spus cu siguranță că sunt mândru posesor de șase roți: patru plus doi. De-a lungul ultimilor ani, de când îmi dezvolt valențele de șofer și propitar, am descoperit că roțile mele primesc apelative diferite în funcție de situație. Cele patru se numesc de regulă Frigiderul, iar cele două Bubu (ruză), dar în situații limită uit cu desăvârșire cărui gen îi aparțin motoarele.

„Hai fetiță, știu că poți. Mai cu forță, mai cu curaj.” , „Bravo băiatu', așa te vreau.”, „Of fetiță, nu mă lăsa acum, încă un pic, mai străduie-te.”, Eh, nu mă lasă băiatul la greu, bun băiat Frigiderul ăsta.”, „Vai tu fată ce murdară ești, musai să-ți fac o baie.”, „Uite ce gigea e băiatul acum după baie.”

Sper că ați observat din scurtele încurajări de mai sus că mă fac vinovată de un misoginism exemplar, deși susțin egalitatea între sexe din fragedă copilărie. Ei bine, când vine vorba de greu mă bazez întotdeauna pe un motor de gen feminin. Simt nevoia să îl încurajez, să-l conving să dea tot ce poate. Ca la final, să complimentez un motor de gen masculin. Nu-mi explic încă secretele acestui comportament, dar am o vagă bănuială că este o preluare socială. Să vă explic. De-a lungul ultimelor câteva sute de ani femeile s-au depășit pe ele însele și au luptat continuu cu acea condiție mizeră de femeie. S-au emancipat, au învățat să-și depășească forțele fizice și limitările sociale, au luptat pentru drepturi și s-au lăsat exploatate din ce în ce mai puțin. Sunt încă sexul slab și categorie defavorizată, dar dovedesc în fiecare zi că pot să facă orice. Ba mai mult, au început să fie hulite că-și pierd feminitatea adoptând metehne bărbătești și permițându-și libertăți ale celuilalt sex. Singura bubă pe care femeile nu au reușit s-o vindece este propria conștiință.

Creștem ca 'fetițe cuminți și frumoase' și ne promitem că nu vom umple capul copiilor cu aceleași povești. Ei cresc ca 'băieți curajoși și independenți' și își promit să nu-și lase niciodată călcat în picioare acest statut. Ajungem femei în toată firea, ne îndrăgostim de ei și ne gândim doar cum să le purtăm de grijă. Apoi avem copii și constatăm că ne dorim 'fetițe cuminți și frumoase' și 'băieți curajoși și independenți' ca ei. Ne învățăm prea puțin fetele să se bizuie pe ele însele, să nu aibă teamă și să nu se sperie de necunoscut și nefăcute. Le umplem capul cu 'ai grijă', 'nu-i stă bine unei fete', 'n-o să te placă nimeni' și, involuntar, le insuflăm faptul că o femeie trebuie să muncească mai mult, să învețe mai mult, să se păzească mai mult și să nu cumva să-i treacă prin cap să-și dorească mai mult. Plângem cu ele insuccesele sentimentale și le căinăm că așa e viața, pentru fete e mai greu. Și uite-așa, fără să vrem, dăm naștere altor generații de frustrări, resentimente, temeri.

Știu că fetele trebuie să lupte și că în ciuda acestui fapt, băieții reușesc. Sunt mai buni la jocuri, la mecanică, au mai multă forță și mai mult curaj. De bețiile lor lumea se amuză, de ale femeilor se scârbește. Libertatea lor sentimentală vine din independență, a femeilor din imoralitate. 'Așa-s băieții' concurează în fiecare zi cu 'Așa-s fetele', dar au conotații complet diferite. Când roțile mele dau de greu, trebuie să lupte femeiește, cu îndârjire și fără drept de văicăreală. Când mă duc ca un vis acolo unde-mi doresc, cu siguranță genul masculin triumfă. Îmi tot propun să fie altfel, dar mă trădez singură de fiecare dată.

De gardă în zi de sărbătoare

Craciun Fericit (Joyeux Noel, Merry Christmas, Frohe Weihnachten) (2005)

De departe cel mai bun film despre Crăciun pe care l-am văzut. Bazat pe un fapt real, filmul reușește să transmită emoție, să-și facă publicul un pic mai tolerant, mai bun, mai înțelegător. Fără a fi lipsit de umor, relatând corect dramatismul situației, fiind un film de război despre viață și moarte. Un film pe care l-aș revedea oricând cu plăcere. Și mă înclin în fața acelora care dincolo de dușmăniile războiului au întrezărit omenia și prietenia. Crăciun fericit! Joyeux Noel! Merry Christmas! Frohe Weihnachten!

În ajunul ajunului

Mergeam pe stradă cu ochii fixați pe asfaltul neregulat. Oamenii se loveau oricum de mine, fie că îi ocoleam, fie că nu. Așa că preferam să-mi țin ochii ațintiți pe caldarâm și pe pachetul greu pe care îl căram de ceva vreme. Nu vroiam să renunț. Căutam cu îndârjire o bucată de panglică și două plicuri. Era musai, pentru desăvârșirea cadourilor de Crăciun.

Mulțimea părea că vine din toate direcțiile. Oricum aș fi cotit, un flux compact de oameni îmi venea din față, ca un crivăț rău. Încărcați de pachete și pungi, vorbind tare sau izbind violent în toată lumea, îmi păreau fără control, fără limită. O scamă uriașă mi s-a oprit pe gulerul hainei și cum eram prea încărcată să o alung m-am zgâit la ea o vreme. Ciudat, dar scama a dispărut. Mergeam încet și mi-am ridicat totuși privirea supărată să văd proveniența scamei. Cerul cernea scame mari, albe.

Nu cred că a durat mai mult de 10 minute. Fără nici un pic de zgomot, fără nici o adiere de vânt, aproape neobservat, cerul a cernut astăzi primii fulgi de nea ai Bucureștiului. Durerea absurdă mi-a fugit din picioare și pachetul destinat a fi cadou și-a pierdut greutatea. Ca prin minune, mi-a ieșit în drum o librărie care avea și panglica și plicurile de culori potrivite. Mi-am zâmbit pentru o clipă mie însămi, așa nepregătită de drum lung cum eram. Am zâmbit tuturor celor pe care îi port în suflet, fie că o știu, fie că nu. Și mi-a trecut prin cap un gând ușchit: există pentru totdeauna.

Almanah cultural 2012

A apărut Almanahul cultural 2012 editat de „Aociaţia Culturală Agatha Grigorescu Bacovia” şi revista „Fereastra” din Mizil. Încă nu este disponibil online, dar puteţi găsi numerele anterioare aici.

În volumul anului 2012 au ajuns la hârtie trei din poveştile mele: „Despre bătrâneţe” , „Begonia” şi „Despre prea mult nimic” . În volumul de anul trecut, puteţi citi „Concertul”.

Una peste alta, publicaţiile susţinute de cei de la Mizil sunt puţinele locuri în care cuvintele mele au fost pipăite de tipar şi, încercând să nu cad în clişee de final de an, aş vrea să le mulţumesc celor care îşi fac timp să le citească şi să le aducă în faţa altor cititori.

E timpul

Notă: "Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se ştie." Nichita Stănescu - Cântec

De sărbători

Mi-am terminat cumpărăturile pentru Crăciun, am aranjat cadourile și chiar am gustat sarmalele (printr-o ironie a sorții pe care mi-e greu s-o explic). Cumva liniștea s-a așezat peste sărbătorile nenăscute încă și simt că au trecut deja. Nu tu febră de pregătiri, nu tu agitație, nu tu balamuc în casă. Doar oamenii mă mai înghesuie prin tramvaie și magazine și mă privesc chiorâș când ies fără cumpărături. Ei bine da, chiar vroiam o baterie pentru motocicletă, nici cozonac, nici făină, nici portocale. Și n-am găsit..

Anul acesta sărbătorile îmi sunt aparte. Și nu neapărat în sensul bun, dar nici în cel rău. Pur și simplu într-un sens în care nu le-am mai privit până acum. Mă îndoiesc că mă va colinda cineva și oricum am devenit imună la colindele lui Hrușcă sau ale Mariei Carey, urlate de timpuriu prin mall-uri. Îmi crește ochiul de observator și simt că inima mi-e în altă parte. Nu pot nici să critic, nici să mă implic, sunt un votant absent, care nu mai știe ce să facă în privința dreptului la Crăciun..

Tai din grâul prosperității anului 2012 și îl dăruiesc cu drag pisicii. Știu sigur că nu va fi un an obișnuit, deși nu pot să-i definesc croiul, dar nu mă lasă inima să văd mâța poftind aiurea. Așa că stric norocul și fericesc pisica. Să fie și pentru ea sărbătoare. Voi avea de Anul Nou un grâu ciuntit pe masă. Dar ce mai e întreg zilele astea? Mi-e inima bucăți lipite cu dor, plouă în decembrie, sunt globuri sparte a pagubă prin supermarketuri, am Martini și n-am lămâie, Moș Crăciun e Secret Santa și sunt atât de mulți brazi împodobiți că plânge pădurea toată. Ce mai contează un noroc ciung într-un an prosper?! Asta dacă scăpăm și anul acesta de sfârșitul lumii, că atâta îl prorocesc de-ți vine să-ți iei lumea în cap și în anii în traistă. Măcar pisica are nouă vieți, poate scapă..

George Orwell – Cărți sau țigări

sursa foto: librariasophia.ro

În scurtul volum semnat George Orwell sunt cuprinse mai multe articole, scurte reportaje literare în care regăsim aspecte importante ale timpurilor sale: situația din școlile particulare și din spitalele pentru săraci și atitudinea tot mai puțin favorabilă lecturii.

Experiențele vieții învolburate a lui Orwell conferă textelor acestuia un gust aparte. Pentru că tot ce este trăit este mai bogat în detalii și senzații, pentru că fiecare amărăciune rămasă amintire umple cuvintele greu, pentru că oamenii cunoscuți devin personaje complexe, cu tușe fine de cunoscător. Spiritul analitic al lui Orwell, umorul său ironic și infinita capacitate de a readuce la viață lumea sa fac din aceste bucăți literare o lectură plăcută și utilă. De altfel, multe din metehnele omenirii nu se vor schimba niciodată indiferent câte războaie sau ideologii vom lăsa în urmă.

Lake of tears

 

Just me, on the other side...

O carte

Lotusull m-a provocat să aleg o singură carte dintre cele care au însemnat ceva pentru mine. Am început investigațiile cu „Aventurile lui Cepelică”, o carte care a bucurat copilăria bunicului meu și care mi-a fost tare dragă tocmai din acest motiv. Am continuat cu „Insula misterioasă” a lui Jules Verne, cartea care mi-a deschis apetitul pentru lectură, prin clasa a treia, și cu „Cireșarii” care au declanșat aventuri nebănuite împărțite cu cea mai bună prietenă. Au urmat cărți de aventuri, de dragoste, de război. Cărți de școală, cărți de vacanță, cărți de istorie, cărți de călătorie. M-am pierdut printre poezii în nopțile calde ale anilor de liceu. M-a revoltat „Ion” al lui Liviu Rebreanu. M-a trezit Simone de Beauvoir. Am devorat Agatha Cristie, P.G. Wodehouse, Orwell, Cortazar, Kundera, de-a valma amestecând filosofie, literatură de consum, umor și crimă. Citesc aproape orice îmi face un pic cu ochiul și puține sunt cărțile pe care le-am abandonat neterminate (doar un exemplu, „Concert din muzică de Bach” a Hortensiei Papadat Bengescu).

Dar m-am îndepărtat de la subiect. O carte, doar una. La vremea ei, m-a răscolit „Pe aripile vântului” pentru că era o față a dragostei, iar eu nu cunoșteam niciuna. Apoi „Quo Vadis” mi-a arătat o față a oamenilor pe care nu o știam: ura. „Căderea Constantinopolului” m-a fascinat în așa măsură încât am ținut cu grecii până la finalul cărții. Dar nu, nici aici nu mi-am găsit aleasa. Am trecut prin perioada romanelor poloneze, Sienkiewicz și-ale sale războaie nesfârșite. Am citit Coelho, Kawabata, Balzac, Fitzgerald, Rilke, Eco, Llosa. Vreun preferat? Nici pe departe.

Cel mai mult m-au încântat poveștile lui. Poveștile despre aventurile unui tânăr în explorările sale. Despre soldatul vesel și pus pe șotii. Despre război și viață. Mereu despre viață, mereu cu un zâmbet. Despre omul care nu a îmbătrânit niciodată. Despre omul care a iubit mereu viața. Poveștile despre ea, jumătatea, completarea, averea. Și poveștile ei. Despre copilărie și despre copii. Despre dragoste și dor, despre liniște. Despre urâțenia vieții și cel mai frumos sfârșit de zi. Despre răbdare, încredere și Dumnezeu. Despre fiecare dintre noi și, uneori, despre mine. Între paginile poveștilor lor am crescut. Am forma îmbrățișării lor și sunt creionată din râsul lor sănătos, liber, adevărat. Nici un alt autor nu-mi poate oferi mai mult. Căci ei mi-au oferit viață. Și m-au învățăt s-o trăiesc cu bucurie, cu simplitate, cu drag. Autorilor mei preferați, cu drag, mereu, mulțumesc.

Doritorilor de leapșă, drumul le e deschis.

Panoramă de decembrie

 

Un cadou muzical

 

Puteţi asculta Rigoletto la Opera Naţională din Bucureşti, într-un spectacol eveniment foarte fain realizat.

Portret dublu

Își pusese căciula roz deși în mașina lui era mereu cald. Aproape sufocant vara, dar acum, în prag de decembrie era numai bine. Nu lăsase acasă nici mănușile, tot roz, ca să se asorteze mai bine. Mașina o intimida de fiecare dată. Așa mare și albă și elegantă.. Mergeau încet și se lăsau admirați de toată lumea. Unii chiar claxonau când îi vedeau, iar cei mai mulți le făceau loc să treacă. Nu-și permitea plimbarea decât duminica, în rest era prea ocupată, iar traficul oricum era prea mare pentru o așa mașină.

Spre deosebire de alte plimbări, azi Iuri adusese cafea. Termosul răspândea un miros plăcut și Miru nu se putea abține să nu soarbă câte o gură la fiecare intersecție. Bea cu atenție, câte puțin, să-i lase lui mai multă. Iuri conducea atent și avea mai puțin timp liber. Scaunele tapițate erau ferite cu grijă. Miru se ștersese bine pe picioare când se urcase și avea mare grijă și cu termosul. Nu putea strica așa mașină frumoasă. De la înălțimea geamului, Miru vedea șirurile de mașini colorate înșirate ca mărgelele. Cerul îi părea mai albatru prin parbrizul colorat pentru soare. Clar lumea era mai mare privită de aici, de sus.

Se strânse în Iuri, iar el o luă de mână. Își zâmbiră și merseră fără cuvinte o vreme. Apoi el opri, deschise ușa și își luă mănușile groase de pâslă. Miru coborî grăbită în urma lui, trăgându-și mănușile roz.

„Nu dulceață, nu-i de tine. Murdărești bunătate de mănuși.”
 „Lasă tu, că se spală. Apoi iar te doare spatele.”

Miru apucă hotărâtă de un sac. Iuri îi sări în ajutor și amândoi încărcară în mașină sacii cu hârtie, apoi pe cei cu plastic. Mașina albă și mare se îndepărtă apoi cu un uruit molcom. Inscripția „Colectare deșeuri reciclabile” mai luci pentru câteva clipe în soarele de decembrie.

One Day (2011)

Uneori mă las furată de reclamă și de propria-mi imaginație. Așa am ajuns să văd și filmul One Day, sperând că în spatele reclamei se ascunde un film simpatic și amuzant, de ce nu, cu final fericit.

A început bine, e drept. A prezentat două personaje drăguțe și potrivite cu rolul și, cum le șade bine filmelor, a dat timpul cu 20 de ani în urmă ca să aflăm și începutul. Povestea se prezintă simplu, arătând situația la data critică 15 iulie a fiecui an, data când cei doi s-au cunoscut. Deși mie poveștile care își dau târcoale 20 de ani mi se par destul de greu de realizat, filmul propune o variantă diferită. Da, cei doi rămân împreună.. cel puțin până când... (aici am să vă las dreptul la suspans).

În final filmul mi s-a părut pierdere de vreme. Povestea e siropoasă și fără prea multă tragere de inimă, personajele sunt nehotărâte și nu se pot numi modele, muzica e prea lentă și nici imaginea nu excelează. Deși este considerat unul dintre cele mai romantice filme ale anului, eu una nu l-am găsit deloc așa. Primesc reclamații dacă nu am dreptate.

Despre locuri şi orase - Mănăstiri din Moldova şi Bucovina

Mănăstirea Voroneţ

Mănăstirea Arbore

Mănăstirea Suceviţa

Mănăstirea Moldoviţa

Mănăstirea Humor

Mănăstirea Putna

Mănăstirea Râşca

Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Secu

Mănăstirea Sihăstria

Mănăstirea Sihla

Peştera Sf. Teodora de la Sihla

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Agapia

Factor de protecție 30

Soarele ardea din ce în ce mai puternic. Îmi simțeam fața cum se strângea, încrețindu-se iremediabil cu fiecare rază. Îmi pierdeam privirile în apa albastră, iar vântul îmi albea cu sare câte un fir de păr. Era liniște în ciuda mulțimii de oameni de pe plajă, oameni care mă priveau iscoditor. Fără să mă uit la ei, am întins mâna după flaconul de cremă. Am privit eticheta și am zâmbit numai pentru mine citind instrucțiunile de utilizare. Apoi am pus câte o picătură pe degete și am întins-o tacticos pe toată fața. Cei mai apropiați au putut citi pe flacon: factor de protecție 30.

Horoscop 2012

A început sezonul horoscoapelor, previziunilor și planurilor pentru 2012. Cum planuri nu-mi fac prea des, iar pentru previziuni n-am talent, îmi mai rămâne horoscopul (dar să nu-mi cereți 12 zodii!).

Așadar, planetele se vor alinia în 2012 la drum. Fie spre munte sau mare, fie spre capitale amatoare de bere, fie doar de plăcerea drumului. Vor fi însorite, se vor juca des cu ploi și nori numai când exponentul zodiei va fi cu chef de așa ceva. Prin vară, dacă vă porniți spre munte, veți ajunge mai sus decât credeați. Dacă alegeți marea, vă veți întoarce cu fotografii albastre. Zăpada va instiga la vin fiert, cicolată caldă și plimbări prin ger scârțâietor purtând mănuși groase. Pantalonii de ski se poartă ocazional.

Un punct de reper va fi în jur de 6 februarie. Planetele nu știu despre ce punct e vorba, dar așa li s-a năzărit într-o noapte. În rest, va fi liniște. Financiar veți avea o postură echilibrată, deși ar fi cazul să vă cumpărați aparatul ăla de fotografiat. Măcar în 2012. Cu sănătatea n-aveți probleme, nu de alta dar nu obișnuiți să le declarați și nici pe la medici nu treceți prea des (sau de bunăvoie).

În carieră, dacă aveți așa ceva, se anunță întâmplări neprevăzute. Fie vărsați cafeaua pe calculator și primiți unul nou care nu se mai blochează la fiecare sfert academic, fie primiți de lucru rar și puțin, fie nu se schimbă nimic, dar nu vă pasă prea mult. Nativi acestei zodii nu prea obișnuiesc să-și bată capul cu munca. Cel puțin nu cu cea guvernată de horoscop.

Și mai rămâne dragostea. Să fim cinstiți, planetele habar nu au de așa ceva. De când se știu se uită unele după altele din aceleași unghiuri favorabile sau nu. Cu siguranță, 2012 va fi un an în care nativii acestei zodii vor iubi. Nu știu altfel. Vor trăi 366 de zile cu gândul că ar putea iubi și mai mult de atât, că ar putea să arate asta și mai des și că, zău așa, persoanele dragi merită mai multă atenție. Se vor ocupa frecvent cu expedierea gândurilor bune, a mulțumirilor și a rugăciunilor. Și cam în fiecare zi li se va strânge inima de dor. Defect de zodie, nu se poate altfel.

2012 va fi un an bun. Mai bun ca precedenții și mai puțin bun ca următorii, complet necunoscut și supus întâmplării. 2012 va fi tot ce voi putea face mai bun, tot ce voi putea trăi mai savuros, tot ce voi putea numi amintire mai frumos.

Cum nu mă pot ocupa decât de zodiile proprii, vă aștept în prag de an nou cu propriile horoscoape. Sophie, Lotusull, Carmen, lunapatrata, teonegura, SoriN.

Lucian Mănăilescu - 60

Nu știam că românii se mai nasc poeți. Cele câteva încercări rebele care mi-au mai ajuns la urechi se leagă prea mult de sex, violență și alte urâțenii ale pământului ca să-mi mai plec urechea la ele. Văd oricum prea mult pe stradă, prin ziare, la televizor. Când am primit cartea domnului Mănăilescu (redactor șef al revistei 'Fereastra' și scriitor), m-am întrebat reticent dacă într-adevăr mai este loc pentru poezie. Am frunzărit paginile distrat, aruncându-mi privirea pe câte un vers până când am constatat că-mi doresc să aflu și următorul vers. Atunci m-am pus pe citit. Ca să nu ziceți că sunt egoistă, împart cu voi bucuria lecturii unor poezii autentice, regăsite parcă după o lungă boală ( a mea). Volumul conține 60 de astfel de mărturisiri.

XVIII
Copilul din mine a îmbătrânit
devenind o clonâ perfectă a iluziei
și de aceea îți spun:
să nu ai decât o inimă
și niște munți în față tocind memoria
altui timp, care e atât de departe
încât nici tristețea nu i se mai aude.

XXVII
Despre anul acesta nu am
prea multe amintiri,
câteva pietricele colorate,
câteva cochilii de melc,
un sentiment ca o bomboană sticloasă
și o vagă certitudine că am fost
fericit...

A fost anul în care puii de cuc
se nășteau în cuiburi străine
și dragostea mea pentru tine
umbla pe străzi salutând
copacii și zidurile.

Anul în care imaginația mea
s-a internat în spitalul de îngeri
unde mi s-a spus că poezia
e incurabila.

Turist la Fontainebleau

sursa foto: wikipedia.org

sursa foto: wikipedia.org

Notă: Cer iertare că nu sunt fotografiile mele, sunt un turist relaxat, fără aparat de fotografiat.

Celelalte Cuvinte - 30 de ani

Mă simt un pic stingheră printre cunoscători, dar pentru mine a fost un început. Cu ruşine recunosc că am cunoscut Celelate Cuvinte abia când au împlinit 25 de ani, la concertul de la Teatrul Național. Împlinisem şi eu niște ani cu câteva zile în urmă şi m-am simţit cumva mai importantă. Mi-am regăsit fiecare clipă a vieţii mele în fiecare perioadă a cântecului lor. Nu știu câţi „începători” erau în sală, dar magia „avansaţilor” te cuprindea de la intrare.

Sunt convinsă că se avansează rapid în arta de a-ţi plăcea Cuvintele. Este mai mult decât muzică, este o stare de spirit, o experienţă. Şi ca orice experienţă trebuie trăită în stil propriu. Adunarea era atunci pestriţă. Tineri cuprinşi de euforia rockului la cei 15 ani, trăind cu frenezie şi coagulându-se ca grup distinct de orice; veterani plescăind satisfăcuţi la amintirea tinereţii, a vremurilor bune, a iubirilor fără sfârşit şi fără urmări; oameni tineri cu serviciu rigid, serios şi plicticos care-şi scot la iveală sufletul în faţa celor care le știu secretul. Oameni cu trecut, cu viitor, oameni care trăiesc o clipă în comun şi împart intimitatea unei senzaţii. Muzică bună, o sală întreagă în picioare, duioşie, dor şi fărădelege.

Înţeleg în astfel de momente cum reuşeşte artistul să trăiască din dor şi emoție, cum îl arde sufletul dacă nu este cu cei ce-l iubesc şi cât de multe primeşte de la aceştia. Este un drog puternic, dar sănătos. Înteleg în acelaşi timp, cum un mediocru fără talent poate fi pentru o noapte, cel mai frumos fluture, chiar dacă pentru asta a trăit în coconul lui nişte ani buni, până când cineva l-a adus la lumină.

Îmi permit un sfat de „începător” în ale Cuvinţilor: ascultaţi-i! Dacă vă plac veţi fi fericiţi, dacă nu, câştigaţi entuziasmul celor din jur. Oricum ar fi, un concert Celelalte Cuvinte vă aduce pe drumul cel bun, vă împacă cu voi înşivă şi vă oferă. Dacă puteţi să oferiţi ceva la rândul vostru, să fiţi răsplătiţi înzecit! Pe 8 decembrie 2011, la Sala Palatului, Celelalte Cuvinte susține concertul aniversar de 30 de ierni. La mulți ani!

În prag de sărbătoare

De câteva zile văd roșu în fața ochilor. Nu de necaz și de-ntristare, ci de multitudinea obiectelor decorative sau utile în preajmă de Crăciun. Reducerile curg, deși marfa respectivă n-a mai fost prin magazine (poate doar la Crăciunul trecut), se face exces de sclipici și lipici și fundițe și globulețe (în general de diminutive). Am văzut pulovere cu etichetă 'Merry Christmas', șosete pentru cadouri, lenjerie tulburător de roșie, mere glasate, brazi la reducere, articole despre ultimele tendințe în materie de design de interior.

Se aude vuind a sărbătoare, a mâncare, a consum. Au revenit la modă cărucioarele umplute cu vârf în magazine. Vorba ceea, ne-o trebui nouă carne și varză murată, dar nu strică niște detergent pentru wc în plus sau, de ce nu, un televizor nou. Aglomerația cuprinde orașul ca ciuma. Nu mai ai loc să arunci un ac și deja regret că bunul gospodar nu a cumpărat cadourile de Crăciun de astă-vară. Prima brumă ne alungă nemiloasă în magazine. Clinchetul vesel al zurgălăilor nu reușește să acopere vaietele populare. E carnea scumpă, globurile chinezești, pensia mică, frigul aprig, norul prea jos și ziua prea scurtă. E aglomerație, trafic, sunt prea puține perechi de cizme măsura 42 și zău așa dragă se scumpește și curentul. Zâmbetul împăcat al omului liniștit s-a dus demult.

Mi-e dor de Crăciunul de-acum niște ani. Mi-e dor să mă sui în maxi-taxi printre sarsanale mirositoare a cârnați pentru două ore de ascultat două manele. Acum am mașină, dar nu mai am unde să mă duc. Mi-e dor să cumpăr brad (molid), să mă tocmesc pentru el și să-l cărăm amândoi: eu vârful și dânsul cotorul. Mi-e dor să-mi julesc mâinile ținând bradul ca dânsul să-l cioplească pe mărimea suportului. Mi-e dor să aud colindele bunicii și mormăielile celorlalți care țineau ritmul fără a ști versurile. Mi-e dor să dorm pe jos, pe un strat generos de pături pentru că suntem prea mulți ca să încăpem în paturi. Mi-e dor să frământ cozonac până îmi învinețesc coatele. Mi-e dor să împachetez cadouri și-apoi să le despachetez tot eu pentru că nu am răbdare să le desfacă destinatarul. Mi-e dor să-i iau ruj bunicii și încă o pereche de mănuși bunicului. Mi-e dor să-i văd lângă brad, zâmbind pentru fotografie.

Nu-mi găsesc locul în nebunia și alergătura orașului. Crăciunul meu a fost, atunci demult. Acum sunt doar focare izolate de sărbătoare. Și prea multă liniște sau prea mult zgomot pentru nimic.

Despre locuri și orașe - Palatul Cantacuzino din Bușteni

Notă: În orice loc a mai rămas ceva nedescoperit încă. Descoperă România.

Despre viitor

Mi-e drobul de sare greu. Cred cu tărie în întâmplare, în ciocniri inevitabile ale norilor și în bătăile de aripi ale fluturilor. Mă uit la mine, necunoscut și apropiat, sânge și vise și știu sigur că rezultatul proiectat în oglindă nu-mi aparține așa de mult cum credeam odată. Sunt o sumă, o integrală, o arie. Sunt un ocean de întâmplări, de alegeri, de oameni.

Fac pace cu trecutul ușor, iar cu prezentul sunt prieten. Nu am regrete și știu că mai am multe de făcut, de visat, de descoperit. Viitorul însă mă sperie. Nu-mi fac planuri și stau cu inima strânsă așteptând dimineața. O simt mai acut ca niciodată, simt imprevizibilul cum mă pândește după fiecare zi. Nu mă ajută nici horoscoape, nici stele, nici ghicitoare. Nu mă pot ajuta decât eu și pare mai absurd ca niciodată. De ce tocmai eu, de ce tocmai acum? Fericirea își înfige colții de îndoială în carnea mea moale și fără apărare. Nu, nu mi-e teamă de bătrânețe, de singurătate, de inutil.

N-aș vrea să se mai termine azi. Simt timpul cum fuge și l-aș lega de urechi, să nu-i mai atingă picioarele pământul. Gonește și șuieră ca vântul înaintea furtunii. Pierdut în confuzia zilnică, sunt ca un gândac care așteaptă iarna. Fie aroma prăjiturilor de Crăciun, fie înghețul. Am ajuns într-un punct de echilibru. Furtuna se aude din ce în ce mai aproape. O simt și îmi ascund fericirea în adâncul sufletului hotărât să trăiesc și ultima firmitură. Am mușcat din cel mai dulce fruct. Nu știu ce va aduce mâine, dar știu că ieri va fi amintirea gustului și a parfumului său unic. Pentru totdeauna.

Milan Kundera - Gluma

Fiecare roman al lui Milan Kundera este o călătorie spre universul interior. O călătorie transpusă în viața unor personaje puternice, în mediul complicat și dificil al Cehoslovaciei bântuită de socialism, răbufniri politice, invazie sovietică și propagandă. Cine suntem noi cu adevărat și cât de mult putem controla din ceea ce ni se întâmplă? Cât de mult ne poate schimba viața o alegere, o clipă de neatenție, o întâlnire?

Construit pe efectul fluture, Gluma este un roman structurat pe câteva personaje ale căror destine au puncte comune. Intersecțiile lor le marchează existența și îi duc la alte întâlniri, ritmic plănuite de un dirijor extern. Vorbind despre credință și încredere, despre dragoste și durere, despre doctrină, muncă și rețele sociale bine definite, despre răzbunare și loialitate, romanul susține relațiile interumane pure, care rezistă trecerii timpului și schimbărilor de viziune. În final suntem doar oameni, dezbrăcați de orgolii, principii, credințe, datorii. Suntem aceiași prieteni vechi, marcați de renunțări și eșecuri, de neputințe și frustrări.

Ca în toate romanele sale, Kundera descrie atent lumea anilor '50-'60, peisajul cehoslovac cu obiceiurile sale și revoluțiile personale stârnite de învolburata perioadă istorică. Ca în toate romanele sale, Kundera își prinde cititorul în cele mai profunde mreje, făcându-l să caute, să proiecteze, să cunoască. Deopotrivă captivant și inteligent, real și apropiat, stilul lui Kundera este imposibil de abandonat.

Avanpremiera lansării colecției Versace for H&M

Ieri vă povesteam impresiile calde pe care le-am adunat la avanpremiera lansării colecției Versace for H&M. Și cum oricărui pseudo-jurnalist-blogger-inginer îi cade bine o schemă, un desen, o imagine, nu puteam să nu fac și fotografii. Așa că revin cu impresiile colorate adunate de la această manifestare. Se aude prin târg că următorul designer care va colabora cu H&M este Tom Ford. Sunt curioasă dacă va reuși să depășească entuzismul stârnit de colecția Versace.

Femei, femei..

De multe ori invidiez bărbații. Și-au construit o poziție socială neamenințată prea mult de aspect, tendințe, atitudine. Pentru ei e normal să nu știe numele firmei care le-a cusut tricoul, să nu aibă ultimul răcnet de pantaloni, să nu știe cum arată turcoazul și câte culori ai voie să asortezi la o ținută. Sunt social acceptați ca naivi vestimentar și, între noi fie vorba, uneori profită chiar prea mult de această naivitate.

Femeile în schimb.. eh, aici e altă poveste. Obsedate până în măduva oaselor de propriul aspect, suntem îndoctrinate de mici cu ce e frumos, ce se asortează și ce se cade purtat la un anumit eveniment. Semnele de bună purtare nu au ce căuta pe genunchii unei fetițe, iar dacă nu-și cară după ea poșeta minusculă și roz, mama va fi profund dezamăgită de înclinațiile băiețoase ale micuței. Și uite așa se nasc adevărați monștri, cărora nu le sclipesc ochii decât în fața vitrinelor și nu le freamătă urechile decât la auzul numelor marilor creatori. Căci unul e Dior, doar unul Valentino și probabil doi Dolce&Gabana.

Avanpremiera lansării colecției Versace pentru H&M în România a avut loc aseară într-un mall bucureștean. De astăzi, colecția este disponibilă în vreo două magazine. La evenimentul de aseară au fost invitate 600 de persoane și din fericire în prima jumătate de oră după deschidere nu erau decât vreo 100. Inaugurată cu fast și șampanie, cu o muzică asurzitoare și cu tot personalul magazinului pe post de manechine vii, colecția poate fi văzută pe site-ul magazinului. Eu n-am reușit s-o văd aseară decât în vitrine, în brațele generoase ale cumpărătorilor și pe casieri. Era imposibil să te apropii de cabinele de probă sau de rafturile alocate colecției. Angajații nu mai reușeau să umple rafturile și în vreo 15 minute apăruse deja primul conflict în grup. În restul magazinului domnea o liniște ciudată, tornada nu lovea decât o zonă destul de restrânsă. Asta până când clientele s-au prins de traseul angajaților de la depozit spre raft și au început să le iasă în cale și să-i despovăreze pe traseu. „Ce-ai luat dragă?” „Ce-am nimerit, ce crezi că m-am uitat?! Văd eu acasă.” Din fericire, produsele se pot returna în 24 de ore, dar cu siguranță va fi coadă și la returnat.

Mi s-a părut curios însă că deși vedeau clar că toate tovarășele lor de magazin cumpără cam aceleași produse, nu se manifesta obișnuitul orgoliu care distruge orice prietenie când două femei sunt îmbrăcate la fel. Capabile să detecteze dușmanul care poartă pantofi identici de la 100 de metri, aseară nimeni nu sesiza cei 99 de dușmani care cumpărau aceleași lucruri. Ba chiar unii invitați mai șmecheri participaseră la alte avanpremiere sau lansări și afișau încă de la coada de la intrare articole din colecție.

Femeia e o specie fascinantă. Se autodistruge repetat din cauza unui coș, a unui rid sau a unui kilogram în plus. E capabilă de sacrificii de neînchipuit pentru cinci minute de oglindire fericită. Pică în depresie dacă sânii nu încep să-i crească la timp și e convinsă de nulitatea vieții dacă nu găsește perechea potrivită de pantofi. Departe de a fi superficială, femeia e intensă, plină de pasiune și dăruire, complicată și perfectă în a respecta un milion de reguli neimpuse decât de ea însăși. Se pierde într-o mulțime de nimicuri și se regăsește într-o privire. Face o mie de lucruri deodată și tot își amintește să-și netezească fusta, să-și verifice machiajul și să-și cumpere o floare pentru birou. Femeia e o bestie dezlănțuită, dar se îmblânzește rapid și temeinic. E în stare să sfâșie un magazin întreg, să spulbere un card și să muncească până la epuizare pentru un zâmbet. Își ascunde fața sub tone de fard și se demască doar când capătă siguranța unei mângâieri. Imposibil de cunoscut, de descifrat sau de înțeles, femeia rămâne iremediabil o nebună.

Hibernal de chitară

 

Notă: Până pe 10 decembrie, în fiecare sâmbătă la Biblioteca Națională, găsiți chitara clasică și acordurile ei deosebite. Hibernalul de chitară vă așteaptă.

De ce merg pensionarii cu RATB-ul

Sper că v-ați pus cel puțin o dată această întrebare. Când voi, oamenii muncii, care vă spetiți în fiecare zi cu fundul înfipt într-un scaun și plătiți taxe și impozite ca să le dea ălora pensii, cum ziceam când voi veniți acasă de la muncă sigur sunt mulți pensionari în autobuze și tramvaie. Sigur v-ați împiedicat vreodată de căruciorul pentru cumpărături pe care-l târșâie un amărât înșelat de propriu trup și pedepsit la a-și târî mândria într-un cărucior cadrilat. Sigur n-ați putut să vă odihniți picioarele încă îmbrăcate de mușchi, cu oase negăunoase și încheieturi sprintene. Ei ocupă mârșav toate scaunele în lunga și zilnica lor perindare spre piață. Și ca să vezi nerușinare, și duminica se plimbă dom'le. Cică au prieteni și rude de vizitat și cum nu le ajunge pensia de-o bere în Centrul vechi și nici picioarele de o plimbare cu barca în parc, se deplasează cu RATB-ul în vizită la coana nașă. La un ceai. Păi da, că au case. Au case de 50-60 000 de euro cumpărate pe nimic de la ICRAL. Vă spun eu, se vaită degeaba că n-au bani. Ar putea să-și vândă casele și să se mute în rulote la marginea orașului: nu tu încălzire de plătit, nu tu piață scumpită, nu tu prieteni de vizitat. Și dacă au poftă de o roșie n-au decât să muncească pământul și să o culeagă la toamnă. Nu, nu, nu se mai poate așa. Voi munciți, voi aveți drepturi. Că ăia de-au muncit acum 20 de ani ca să vă țină la școală sunt expirați, da, exact, expirați. Și dacă nu vor să plece (să plece dom'le, unde-or ști!) eu zic să-i eutanasiem. Blând, așa. Cu prima pensie să primească și prima doză de otravă, ca într-un an să se curețe. Nu tu medicamente, cozi la medicul de familie, aglomerație în autobuze. Să aibă muncitorul țării spațiu de relaxare și loc la fereastră. Că doar el muncește.. până la prima pensie.

Dacă sunteți curioși de unde mi-a sărit țandăra, găsiți articolul aici.

Un gând

Un gând..
O vorbă, un pas,
Atât sunt.
Atât a rămas.

Copiii aleargă,
se joacă şi râd.
Încearcă să meargă.
Dar până când?

Câte întrebări
şi gânduri nespuse
Atâtea păreri
şi vorbe ascunse.

Trăiţi dragii mei,
Trăiţi fără teamă.
În fiece zi
ce-n noapte vă cheamă!

Bijuteria preferată (leapșă)

Sunt sigură că aveți o bijuterie preferată. Fie că este vorba despre verighetă, lănțișorul de la mama, mașină, mobila din bucătărie, televizorul 3D sau ultimul smartphone, cu toții ne lipim iremediabil de un obiect numit cu drag: bijuterie. Uneori nici nu contează că este un obiect lipsit de preț. O piatră culeasă de pe fundul unui râu de munte în tabăra din clasa a șasea este la fel de bună.

Mă întreb uneori fără ce obiecte nu ies din casă sau nu m-aș vedea supraviețui mai mult de două zile. Sigur, cap de listă în caz de incendiu e pisica, dar totuși aș reveni printre flăcări pentru câteva bijuterii dragi. M-aș întoarce pentru inelul pe care l-am primit în clasa a treia de la sora mamei. Nu că ar fi o avere, e doar argint subțire cu o ghindă ca ornament, dar nu m-am mai dezlipit de el de atunci și avem ceva vechime împreună. M-aș întoarce sigur după ceasul bunicului, o amintire dragă. Întâlnirea cu el a fost ca regăsirea unui vechi prieten. Cum l-aș putea lăsa?! N-aș lăsa pradă focului nici brățara pe care bunica mi-a cumpărat-o când am împlinit 20 de ani. Am umblat tot orașul în căutarea bijuteriei perfecte și a fost extrem de nemulțumită de alegerea mea: o brățară subțire de argint, cu 17 steluțe (nici măcar 20 câți ani făceam!).

Dacă tot m-am întors de trei ori, să presupunem că aș fi cărat câte două găleți cu apă la fiecare drum. Până acum am stins focul și mi-am păstrat cu evlavie toate amintirile, bijuteriile, jucăriile și obiectele folositoare doar la atmosfera poveștilor la gura sobei. Voi de ce obiecte v-ați legat? lunapatrata, teonegura, carmen, sophie, lotusull, SoriN, gangureli?

Târgul de bijuterie contemporană AUTOR 6.0

Notă: Pentru reușita acesui gen de manifestări se impune prezența unui prieten și a unei cafele. Această ediție a târgului mi s-a părut mai săracă în expozanți și produse, dar cu materiale de calitate (mult argint și pietre semiprețioase, chiar și aur) și cu prețuri pe măsură. 

Despre Agora (2009) şi oameni

Nu înţeleg, nu înţeleg şi pace de ce microbul puterii face din om cea mai urâtă speţă a regnului animal. Şi asta doar aşa, ca să avem o justificare a caracterului murdar şi a răutăţii inutile de care ne facem mândri peste ani. Suntem capabili de gânduri, de dragoste, de frumos. Şi alegem să fim parşivi, cruzi, criminali.

Nu am putut urmări filmul până la final. A trebuit să mă opresc întâi ca să verific veridicitatea faptelor prezentate şi apoi pentru că lucrurile merseseră prea departe şi nu mai vroiam să văd. Nu puteam dormi ştiind că tot ce numim sfânt sunt de fapt doar închipuiri ale unor oameni obsedaţi de putere. Nu vroiam să cred că religia înseamnă doar putere şi avantaje. Aşa că am oprit filmul şi mi-am spus în gând toate vorbele bunicii despre Dumnezeu, despre oameni, despre credinţă. Doar aşa visele mele nu au fost bântuite de umbrele omenirii.

Nu este un film uşor. Nu pot spune dacă e bun sau rău, subiectul merită însă atenţie şi o minte deschisă.

Elena Perseil - EP Privé: Pour ma mère

Nu am reuşit să ajung la prezentarea colecţiei primăvară-vară 2012 a designerului Elena Perseil, prima care mi-a oferit această experienţă. Dar am urmărit evenimentul în presă şi am deja câteva ţinute preferate (fotografiile sunt preluate de pe site-ul revistei Elle).

sursa

sursa

sursa

sursa