marți, 5 aprilie 2011

Raiul

M-am hotărât. Vreau un Rai verde. Mă gândesc serios la un cer albastru, câţiva nori albi şi pufoşi şi nesfârşite dealuri verzi. Apoi mai vreau nişte munţi spectaculoşi, răsărind brusc dintre păduri, evident tot verzi. Şi cu siguranţă mai vreau şi cerul albastru închis de iarnă, din care să cearnă zăpadă cu fulgi mari şi complicaţi, ori de câte ori are chef. Prin iarba verde (ne-am înţeles, da?) să fie margarete. Musai! Şi flori de câmp şi fluturi şi alte bâzâitoare inofensive. Să fie râuri de munte, iuţi şi reci, să fie pietre şlefuite, uscate de soare, pentru că da, trebuie să fie soare. Să fie lacuri nemişcate, cu caiac legat la mal (să zicem galben?) şi curcubee apărând din senin.

Să fie licurici, pentru că, normal, îmi doresc şi noapte. Cu stele, foc de tabără, miros de brad şi ceai fierbinte. Să fie felinarele străzii şi ferestrele luminate, dar şi întunericul pădurii, murmurul mării şi valurile negre spărgându-se de ţărm. Pentru că sigur va fi şi mare, cu pescăruşi, albatroşi, nisip fierbinte, corturi şi cafea. Să fie lanuri galbene, cu maci şi măgăruşi încărcaţi cu poveri uşoare, să fie caişi înfloriţi, vişine coapte şi mere aurii. Să fie struguri de toate culorile, pisici întinse la soare şi rândunele în formaţie de zbor. Să fie case albe, grădini pline de flori, leagăn în fiecare curte şi absolut nici un gard.

Da, m-am hotărât. Vreau toate astea şi nu cred că trebuie să aştept vreun Rai special pentru a le avea. Nu?

4 comentarii:

  1. OFZ, ai creionat o imagine absolut superba :)
    E simpla, normala si parca atat de la indemana. Totul e sa fie ochi s-o vada.
    Ce-mi mai plac licuricii :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma uitam la oameni care nu se ridica de pe scaun ca sa arunce o hartie in cosul special dedicat reciclarii, la oameni care arunca tigari pe strada, la munti de gunoaie care sufoca putinele spatii verzi uitate in oras si ma gandeam ca tare mi-as dori un rai verde. De aici imaginatia mea a tot adaugat :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Oricine mă întreba ce este un ecologist, am răspuns: un om normal. Numai un anormal ar putea să nu-şi dorească cerul albastru, iarba verde, apele limpezi, ...
    Din păcate, de la gând la faptă, drumul este extrem de lung!

    RăspundețiȘtergere
  4. Zamfir de Turda, oamenii definesc tot mai greu normalitatea. Eu sunt de acord ca a-ti pasa de ce e in jurul tau e ceva perfect normal si gestul de protectie vine firesc. Dar nepasarea e legata si de educatie si drumul e lung intr-adevar.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine