vineri, 30 noiembrie 2012

Liber la sărbătoare și chef

Urmează trei zile de sărbătoare. Religioasă, națională, nu mai contează, sunt trei zile libere și asta merită sărbătorit. Hotelurile sunt pregătite, vremea se anunță frumoasă, ce vă puteți dori mai mult? Ba chiar sunt șanse să mâncați și să beți gratis, pentru că suntem în campanie electorală și se practică. Deci, sunt gata bagajele? Încotro vă îndreptați? Fie că fugiți la munte, fie că vă adăpostiți la țară sau vă adunați în centrul orașului la manifestările organizate acolo, ar trebui să aveți parte numai de surprize plăcute. Dar ce ne facem dacă și capra vecinului își dorește aceleași surprize? Cum împărțim DN1 între nebuni și mișei? Cum administrăm spațiul aerian pentru fumul de la grătarul fiecăruia? Cum reușim să încăpem în telecabina de la Bușteni și cine numără câte pahare de țuică sau vin fiert a băut fiecare?

Știu, urmează zile de sărbătoare și nu vreți să vă chinuiți cu astfel de întrebări. Nu vă pasă cine dă țuica atâta vreme cât e gratis, nici câți mor în accidente de circulație dacă nu vă întârzie pe drumul spre petrecere. Aveți tot dreptul să fiți nemulțumiți de blocajele din trafic și de cozile de la obiectivele turistice (sau de la grătarele din parcuri). E firesc să vă plângeți că nu găsiți loc de parcare, să vă pierdeți copiii în mulțime și să lăsați tot ce vă prisosește în urmă. Doar n-o să cărați gunoaiele cu mașina acasă. Vă înțeleg perfect când ascultați manele la maxim, doar e muzică românească autentică și e păcat să nu audă și vecinii. Nu vă temeți, vă înțeleg foarte bine. Tot românul petrece și se plânge la unison.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine