Muzica de altădată

Morala: I like cookies! și cred că-mi plăceau și în 1988 de când e melodia asta.

Amintiri din Dusseldorf

Despre amintiri

E greu de spus care este cea mai nostalgică lună sau perioadă a anului. Poate toamna, poate prima zi a anului, poate serile lungi de vară sau ploile de mai. Poate doar minutele în care asculți așa ceva...


.. și-ți amintești inexplicabil de un ianuarie de acum niște ani când mergeam furioși prin ploaie, pe malul Rinului. Nu știu cine era mai furios, noi sau ploaia. Dar orașul ne-a recompensat cu cea mai bună kartoffel suppe.

Despre valuri

Trăiesc într-o zonă cu maree puternică. În viața mea, valurile nu au niciodată aceeași dimensiune. Umflate de mass-media sau de orgolioasa capră a vecinului, de văicăreală, de păcăleală, revin apoi la dimensiuni umane în urma unui acces de inteligență, de frumos. Într-o zi pot să aud de Made in Roșia Montană, un magazin on-line care vinde produse din lână lucrate manual de vreo câteva zeci de femei din satele de moți, un proiect menit să aducă pe linia de plutire o comunitate, să îi redea demnitatea într-un mod care nu distruge. Apoi, chiar în aceeași zi, pot aluneca nu pe gheață, ci pe noroi, căci așa sunt decorate trotuarele bucureștene mai nou.

Zilele de aici se zbat în valuri. Cei mai mulți, înoată înverșunați până când oboseala și blazarea le opresc înaintarea. Alții, fug cu bărci de salvare. Mie îmi place să fac surf, să mă folosesc de valuri ca să văd cerul, să merg pe sub ele prin tuneluri, sa mă scufund doar cu placa legată de gleznă pentru siguranță. Nu e ușor să fii în voia valurilor și totuși să-ți ții ochii deschiși. Dar e viață sau nimic..

Colți de Bucegi

Dedicație

Te-aș aștepta o viață, bătut de vânt, în cel mai expus punct al muntelui. Doar ca să numărăm brazii, să alunecăm printre crengile lor înghețate. Doar pentru secunda coborârii. Te-am așteptat o viață.

Rumi - Astăzi , ca şi în alte zile

Astăzi, ca şi în alte zile,
ne-am trezit istoviţi şi înfricoşaţi.
Nu deschide uşa la camera de lucru
şi nu începe să citeşti. Pune jos instrumentul muzical.

Lasă frumuseţea pe care o iubim să fie ceea ce dorim.
Există sute de feluri pentru a îngenunchea şi a săruta pământul.

Despre contacte

Poate îi cunoști. Poate vrei să te conectezi cu ei. Ți-au văzut profilul. Ba chiar ți-au trimis invitație. Nu vrei? Ești sigur? Uite, îi punem aici aproape și îți spunem de ei în fiecare zi. Am înțeles, nu-ți spunem, doar îți fâlfâim un beculeț roșu pe care punem un număr care crește alarmant. Sigur nu vrei?

Cam așa se desfășoară orice rețea, fie ea de socializare sau de difuzare sau de căutare. Oameni pe care nu i-ai văzut în viața ta, oameni cu care ai ieșit întâmplător în facultate, oameni pe care îi eviți din liceu. Ești legat prin ițe virtuale de șefi, colegi, foști colegi, viitori șefi, foști amanți, foste amante ale actualului amant și lista poate continua. Fiecare are ceva de spus, de împărtășit, dar, cel mai adesea, are o curiozitate bolnavă vis-a-vis de viața ta. Capra vecinului în on-line. Dacă pui poze e perfect, dacă nu pui măcar fii activ, apreciază, publică, pune-ți status, spune ceva despre tine. Feeling.. not in the mood. Cum vi se pare?

Pentru mine, cea din era dinozaurilor care nu s-au născut cu Internet acasă, este foarte acceptabil să analizez cui îi ofer spațiul meu virtual privat. Trebuie nu doar să te cunosc, ci să te și plac. Așa sunt eu, mai mofturoasă. Nu vreau să văd ițarii tuturor pe gardul meu. Și nici tu n-ai să-mi vezi mutra pe gardul altora. Nu port pică nimănui, dar chiar n-are rost să ne otrăvim reciproc aerul. Dacă îmi spui că te-ai gândit cum să-mi dai foc la casă și apoi te oferi să mă duci cu mașina la gară, din principiu, n-am să mă urc. Cum spuneam, în era dinozaurilor erau alte reguli.

Am trăit vremurile bârfelor spuse la colțul liceului, vremurile zvonurilor care umpleau facultatea mai repede decât unele cursuri și am rămas cu neîncredere în difuzarea în masă. E puternică, e foarte puternică. Este o formă de manipulare subtilă. Dacă mai mulți oameni îți spun că ești beat, te duci să te culci, nu? Așa că invit în jurul meu oameni în care pot avea încredere, oameni cu care vorbesc și pe lângă ecran, privindu-i în ochi și ghicind dacă se gândesc la pirotehnică sau la lucruri mai bune.

Aici găsiți mult din mine. Dicționarul este o scurgere masivă de informații din partea mea, dar nu este despre mine. Sunt doar un filtru. Mi-a spus cineva mai demult că nu știa dacă sunt femeie sau bărbat pentru că scriu folosind diferite persoane. I-ar răspuns că încerc cu degetul marea și sper să scriu literatură, nu jurnale personale. Îmi doresc să cred că încă mai citește. Nu totul trebuie să fie reality-show, uneori un roman bun îți dă cel mai bun sfat. Eu cred în povești, nu în cancanuri.

Aşa a început să se sfârşească

 

Notă: Primul apus al anului 2015